1939

-Ce mai faci?

-Pui o intrebare gresita.

-De ce?

-Din nou.

-Invata-ma care e intrebarea corecta!!!

-N-am chef.

-De ce?

-Iarasi, asta e o intrebare gresita.

-Esti nepoliticos, cum adica nu ai chef?

-Nepolitetea e o chestie urata, recunosc.Numai ca nu aici.

-Unde e aici-ul asta?

-Aici, asta de aici e arta. Aici nepolitea nu mai e o chestie nasoala. Aicea merge. Daca nu iti place sa ii zici pe nume, poti sa ii spui Originalitate, dar ea tot Nepolitete o sa fie, sa stii.

-Cum adica, aici Nepolitea merge?

-Adica, du-te dracului.

-De ce, acuma ce-am facut??

-Nimic, dar asa e in arta. E o arta sa stii sa il dai dracului pe celalalt la momentul potrivit.

-Pai nu inteleg.

-Pai nu de inteles e timpul acuma. Acuma e timpul de scris. Intelegem mai incolo.

-Crezi ca va fi un razboi?

-Da

-Si atuncea ce o sa facem?

-O sa ne ducem dracului.

La data de 1 septembrie 1939 in timp ce toata lumea alerga innebunita printe bombe, micuta Yustina si-a strans in brate papusica, pe micuta Angelica si i-a spus zambind.

"Sa stii, Angelica, ca Viata asta e o artista. O sa ne dea dracului pe toti."

Apoi micuta Yustina a fost impuscata in cap. Si sangele curgea...

La dentist

Oamenii m-au privit intotdeauna ca pe o mare proasta. Si eu n-am zis nimic. Nici n-am facut nimic ca sa demonstrez ca nu sunt deloc proasta, nici inconstienta, ca uneori le aud gandurile murdare si pline de rahat. Nimic. Am mers linistita, la marginea acestor idei absurde ale lor, vazandu-mi de drumul meu, fara sa spun nimic. Nimic.

Si ei au continuat sa ma creada o mare proasta.

Si totusi, in viata fiecaruia, exista un anumit moment, delta t, un ieri, un azi, un acum un minut, un moment, indiferent in care va se schima. Pentru mine, t este egal cu ieri, cand Hector m-a intrebat raspicat:” ce dracu, faci aici femeie?”

Ce dracu faci aici femeie….ce faci intre cratitele astea, cu zambetul asta scarbos pe fata, ce dracu nu ii traznesti una in moalele capului, iar s-a purtat ca un dobitoc, ce dracu faci in tara asta, ce dracu faci in casa asta, ce dracu faci cu viata ta, si mai ales, ce dracu esti atat de proasta.

Si eu n-am zis nimic.

Nu pentru ca nu am vrut sau pentru ca nu aveam nimic de zis, nu. Pentru ca n-ar fi inteles.Ce-as fi putut sa-I spun, scoate-ti inima, iubeste cu iubesc eu, manjeste-te, iarta, spera, plangi, cazi, ridica-te, bucura-te pentru celalat mai mult decat te bucuri pentru tine….ce-ai fi putut sa-I spun….ce-ar fi intles el despre asteptare, despre durerea aia tacita, asa ca o durere de masea…

In mod cert, iubirea e ca o durere de masea. O durere cretina, care nu e indeajuns de puternica incat sa te omoare, sau macar sa te lase sa chiulesti vreo doua zile de la munca….o durere suportabila, o durere incomfortabila, continua, care te lasa sa faci de toate mai putin sa traiesti linistit. Ce-ar fi inteles acest baietas, despre arta femeiasca de a indura, sa induri, sa induri cat te tin nervii si rimelul, sa induri, sa induri, sa induri.

“Ei….?”

“Ce dracu vrei sa fac? Unii sunt destepti si altii nu. Acum lasa-ma in pace. Ma doare o masea.”