Bob si Barbara.

Bob facea tampenii doar pentru ca adora cand Barbara isi lua pozitia de :"ti-am zis eu" si se infuria.

Barbara era foarte dragutza cand se infuria.Parul i se zburlea si i se contractau muschii fetei.

Intr-o zi Bob a facut o alta tampenie.

Dar de data asta Barbara nu si-a mai pus mainile in sold.

Si-a luat geanta ei rosie,bigudiurile si crema de noapte si a plecat.

Barbara l-a parasit pe Bob.

Bob sufera.

Covrigi cu compromis.

La gara se vand cei mai buni covrigi calzi.Covrigi brasoveni,cu mac.Sunt mai buni ca toti covrgii de la toate covrigariile.Covrigi de la covrigaria din gara sunt mereu proaspeti.Proaspeti pentru a intampina nebunia,forfota,dute-vino-ul continuu din gara.

Asteptare disimulata.

Copilaria ei miroase a covrigi.A covrigi proaspeti,din gara.

A avut o oarecare copilarie fericita.Cam saraca,dar fericita la origine.O copilarie dusa intr-o mahala de la marginea Metropolei,jocuri cu tiganii in nisip.Fara papusi Barbie,doar cate o Cindy la mana a doua primita de la verisoarele mai mari.

Mama ei nu avusese niciodata bani ca sa ii imbrace papusile si niciodata rabdare sa ii explice de ce ea avea mereu papusi rupte si dezbracate.Niciodata.

Nici de Craciun,nici de Pasti,niciodata.

Dar ea s-a descurcat mereu.Papusile ei aveau rochii din servetele.Cele mai frumoase si spectaculoase rochii.Rochii de servetel.Erau frumoase imbracate,dar ea nu se putea juca cu ele asa.De mica a trebuie sa invete ce inseamna compromis...putea sa aiba ori o papusa dezbracata si functionala ori o papusa imbracata si buna de nimic.

Compromis...ce cuvant mare pentru un copil!

Com-pro-mis...

Ce cuvant mare!

Verisoarele ei nu stiau sa pronunte com-pro-mis.Sau ce e aia com-pro-mis...

Ele aveau papusi Barbie,imbracate si cu care se puteau juca.Ea stia sa silabiseasca.

Com-pro-mis...

Mama ei o invatase ce e aia com-pro-mis...o invatase chiar si sa silabiseasca...

Si acum,dupa ani si ani de zile..uite-te la ea.Intr-o gara..

Intr-o gara silabisind din nou ca atunci cand avea patru ani si invatase pentru prima oara...

Com-pro-mis...

Ce cuvant mare!

Lamaie verde.Mosc.Putere.

Inocenta sau timiditate.Eleganta retinuta sau pur si simplu stangacie.

Inainte sa percepi o perosana pentru ce este ea insusi,pentru substanta ei sau pentru o anumita idee pe care e exprima,ii percepi gesturile,limbajul corpului,felul in care priveste si daca se lasa privit.

Sunt foarte rari cei care,isi dau seama la timp ca persoanele nu sunt decat niste ecouri ale unori idei,niste tablouri inca in stadiul de schita ale unor experiente.Placute sau mai putin placute.

Asteptarea e o chestie nasoala.Pentru foarte multi dintre noi este cel mai enervant si agasant proces.Un lucru de care ne izbim de fiecare data,la dentist,la policlinica,la banca,la posta,la magazin...asteptare sub forma de cozi.Cozi de oameni.Cozi de destine si ticuri personalizate.

"E un lucru trist sa fii bun la asteptat.."isi amintea ca citise asta candva intr-o carte.Si era intru totul de acord.Insa acum ea nu se lupta numai cu asteptarea in sine.

Se lupta cu o forma mult mai dureroasa si acuta a ei.O asteptare a nimicului.

Atunci cand nu astepti nimic,aspriri de fapt catre tot.Atunci cand de fapt nu ai pentru ce sau pentru cine sa astepti cauti vinovati,cobai carora sa le arunci in spate asteptarea ta bolnava...

Si de fapt...nu astepti nimic.Nici ea nu astepata nimic.

E intr-o gara,printre oameni care asteapta rude,trenuri,programe si iar rude si iar trenuri...

E intr-o gara -ea.Ea care nu astepta nimic.

Priveste tacut asteptarea celoralti.

"E ciudat"....isi spune zambind...cand nu mai ai credinta,speranta si nici macar candoare...ai timp.Ai timp sa le observi gesturile dragutze oamenilor de langa tine..

Atunci cand nu iubesti,vezi ce frumos iubesc ceilalti.

Atunci cand nu stangi nimic in mana,vezi ca frumos trag altii cu dintii de ce le-a mai ramas.

Atunci cand ai incetat de mult sa fii copil,vezi ce frumosi sunt toti copii mici.Le vezi frica,puritatea,naivitatea,lumina cu care pasesc incet spre lume..si iti amintesti ca ai fsot si tu odata copil.

Atunci cand esti pur si simplu..obosit,obosit si nimic mai mult,vezi cata jovialitate au cei din jurul tau...

Si in timp ce astepti descoperi lumi...

Cum nu astepti nimic..o sa mai descoperi oarece galaxii si o sa le uiti cand iti vei gasi un scop pamantean,demn de o Domnisoara Carmen.

Asatzi ea a descoperit trei lucruri :

"E un lucru trist sa fii bun la asteptat."Imi plac copii mici doar cu varste intre sase si unsprezece ani.Fac pipi".

OrientaL.Fructat.Usor intepator.

Desi ploaia se oprise de vreo cateva minute bune acum,posesoarea acelor minuate cizmulite gri inca mai are umbrela deschisa.Merge cu pasi mici,chircitit si isi strnge in jur geaca ei mult prea subtire pentru o asemenea vreme.Cizmulitele se strecoara indemanatic prin baltile orasului iar geanta i-a cazut putin de pe umar.Parul ei lins e strns intr-un spic foarte ferm la spate-nicio suvita nu e deranjata.

Se opreste in fata unei masini si isi priveste reflexia.Este o tipa scunda si slaba cu articulatii fine si trasaturi ascutite.Daca nu s-ar ascunde sub un consitent strad de fond de ten,niste rimel,putin tush,o nota de autobronzant,ar putea fi considerata o fata urata.

Dandu-si seama ca numai ploua,inchide umrela si priveste cerul.E un tic care i-a ramas inca din copilarie..cand nu ai o tinta clara uite-te spre cer.Si iat-o pe ea,aici,fara o tinta cautand un raspuns,cu ochii aceia caprui-cafenui indreptati spre o masa de nori cenusii.

Ofteaza.Tot drumul a obsosti-o indelung.Toata situatia a obosit-o indelung..tot.
Priveste strazile aglomerate,oamenii din masina care injura,bat cu degetele in volan sau vorbesc la telefon.Printre multime mai se zareste si cate unul mai relaxat care asculta radioul.

Multimea a fost mereu foarte motivanta pentru ea.
S-a hotarat.
O sa mearga la gara.

Cand te simti singur,poate ca cel mai bun remediu e sa te duci intr-o mare de oameni,care au o tinta un scop,un punct terminus.Sa te duci si sa te delasi zgomotului de fond,sa te pierzi in multime,sa te contopesti cu oamenii care trebuiie sa fie undeva la o anumita ora.Sa aduci asteptarii lor motivate,asteptarea ta eterna si lipsita de esenta.

In vizinuea ei gara nu e gara.
Gara e un fel de muzeu.Un pucnt de tranzitie unde incep vancate,vieti sau unde se termina etape,perioade,idile.
Sau poate ca e un fel de cimir.Mereu cand mergi la gara mergi care altceva.
Deci paote ca e un cimtir.

In fine..o sa cugeteze mai bine pe una din bancile acelea incomode,de la margine peronului.
De la margine peronului...
De unde incepe asteptarea.

2cos3xcox +cosx=0.

Rezolva asta,papusa.

Eu am venit pe lume degeaba.

Eu nu pot oferi lumii decat o suferinta cliseica,formata din intrebari pur adolescentine,tampite,care nu au un raspuns,catalogate drept:"crize" si vindecate cu un:"o sa treaca".

Daca e o "criza" ceva mai puternica o sa primesc o pereche frumoasa de pantofi sau niste bani in plus de chletuiala.

Eu am acel tip idiot de suferinta,o suferinta din care nu curge sange,care nu are efecte decat asupra mintii mele,si asa mult prea putin, sau ,poate, ca prea mult dezvoltata.

Eu am o suferinta menita sa fie subestimata.

Nu am fost niciodata perfect adaptat undeva desi sunt mereu acceptata oriunde ma duc.
Niciodata din primele momente dar intotdeauna de mai tarziu.

Eu fac chestii tampite fara rost.

Eu scriu acest post pentru ca de azi inainte CONTEZ.
Contez pentru mine.

De maine invat sa merg pe strada si sa ma tin pe picioare.
Sa imi tin mainile pe langa corp.



De ce?
Pentru ca din 40 de probleme de la info nu stiu sa fac decat vreo 10...
Pe care mi le-a facut altcineva..


Pentru?
Batranelul din statie de la 135 care m-a intrebat daca m-am uitat vreodata in oglinda si care mi-a zis ca sutn frumoasa.
"Sa nu iti bati joc de tineretea ta,domnisoara!"

Regret stimabile..nu stiu unde e azilul!